Mai multe instituții de presă din Franța nu vor mai publica imagini cu autorii atentatelor

Mai multe instituții de presă din Franța nu vor mai publica imagini cu autorii atentatelor
Publicat: 28/07/2016, 11:23
Actualizat: 30/08/2016, 23:27

Fotografia lui Adel Kermiche, unul dintre cei doi teroriști care au ținut ostatice cinci persoane, într-o biserică din Franța, și au omorât un preot, nu va mai fi difuzată pe BFM-TV. Postul de televiziune cu emisie 24/7 a decis, marți seară, să nu mai arate fotografii cu autorii atentatelor, potrivit redactorului-șef Hervé Béroud. La rândul său, Le Monde a făcut un anunț similar miercuri, prin intermediul unui editorial semnat de directorul ziarului, Jérôme Fenoglio.

„Ne dorim să evităm să îi transformăm involuntar pe acești indivizi într-o miză prin afișarea lor repetată pe post, în decursul unei zile. În aceeași măsură, ne dorim să evităm să îi plasăm pe teroriști la același nivel cu victimele, difuzându-le fotografiile”, a declarat Béroud, relatând faptul că BFM-TV a recuperat, marți seară, o fotografie portret a lui Adel Kermiche, jihadistul ucis în curtea unei biserici dintr-o comună franceză, după ce a înjunghiat mortal un preot în gât. Fotografia acestuia a fost preluată de mai multe instituții media, precum Le Parisien.

„Am dezbătut această chestiune cu Alain Weill, patronul NextRadioTV și al postului BFM-TV, și am luat decizia de a stopa difuzarea acestor fotografii”, a spus redactorul-șef care își dorește să evite răspândirea imaginilor care îi înfățișază pe teroriști zâmbind, aflați la o vârstă fragedă, în condițiile în care aceștia se fac vinovați de moartea unor persoane”, a afirmat Béroud.

„Practicile noastre evoluează, iar frecvența atentatelor ne obligă, de asemenea, să facem acest lucru”, a mai spus Béroud.

„Glorificarea postumă”

Miercuri, directorul publicației franceze Le Monde a estimat faptul că site-urile și jurnalele care difuzează astfel de știri nu pot fi scutite de anumite introspecții.

„De la apariția organizației teroriste, Stat Islamic, „Le Monde” și-a evaluat, în nenumărate rânduri, practicile jurnalistice. Ne-am hotărât să nu mai publicăm imagini extrase din documente de propagandă care vizează revendicări ale militanților ISIS. După atentatul din Nisa, am decis să nu mai publicăm astfel de materiale pentru a evita eventualele efecte ale unei glorificări postume. Alte dezbateri, privind practicile din domeniu, sunt în curs”, a spus Jérôme Fenoglio.

În schimb, anumite instituții media franceze nu au fost de acord cu această poziție.

„Teoria conspirației e pe drumul cel bun. Dacă oprim circularea acestor fotografii sau a identității celor care au provocat atentatele, nu facem decât să le mai deschidem o ușă. Jihadiștii fac toate aceste atrocități pentru a ajunge în presă, pentru a ajunge cunoscuți. E prea mult să ajungem să ne concentrăm pe profilul lor psihologic. Ei comit aceste acțiuni în numele unei organizații teroriste și această decizie nu îi va opri”, este de părere jurnalista Wassim Nasr, specialistă în mișcările islamiste.

De aceeași părere este și David Thomson, jurnalist la RFI și expertă în domeniu. Într-un interviu pentru Liberation, acesta a relativizat interesul afișat de instituțiile media care vor să renunțe la distribuirea imaginilor ce îi înfățișază pe teroriști: „Procesul de eroizare se face și în sfera jihadistă. Sunt mulți „eroi” care nu ajung cunoscuți marelui public. Adevărat, mass-media amplifică acest fenomen, însă esențialul nu se află în acest punct”.

Replica a venit din partea lui Hervé Béroud, redactor-șef la BFM-TV:

„Nu consider că nedifuzarea acestor fotografii îi va descuraja pe teroriști din comiterea altor atentate. Ar fi prea simplu…Însă alegerea noastră îi vizează pe telespectatori”.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Încă un cablu de comunicații subacvatic a fost tăiat. Care sunt țările afectate
Ce i-a grăbit sfârşitul lui Silviu Prigoană. Autopsia a confirmat o problemă cardiacă, dar apropiaţii...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
De ce tace Trump după ce Biden a decis ridicarea interdicției Ucrainei de a folosi...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Cele mai mari gafe făcute de prezidențiabili la dezbaterea Digi24. Unde au „comis-o” Lasconi, Geoană,...
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu...
1.800 de lei ÎN PLUS la pensie, în decembrie 2024, pentru 400.000 de pensionari din...
Răcire bruscă în toată țara, de la mijlocul săptămânii, cu diferențe și de 15 grade...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Temperaturile scad drastic în România. Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea în următoarele...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Doliu la Casa Regală! Regina Camilla are inima frântă. Palatul Buckingham a făcut anunțul trist
O vedetă tv a refuzat Survivor România 2025. „M-aș lega de caloriferul din Otopeni”
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Rezultatul autopsiei dezvăluie cauza reală a morții fiicei lui Igor Cuciuc. Ce au descoperit medicii...
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
(P) Cum alegi telefonul mobil în 5 pași